halestEmil

Cinci lucruri despre mititei

Astazi, in primul articol de pe acest blog, va voi vorbi despre … mititei. Nu vreau sa va vorbesc istoric despre ei, mi se pare irelevant de unde au aparut si cum, nu vreau sa va dau nici exemple concrete, o voi face in articolele viitoare, ci va voi spune cateva generalitati: cum sa alegeti cea mai buna locatie pentru mici, cum sa-i mancati, pe cine apreciez eu, ce anume sa evitati.

Este, ati ghicit, un articol personal, asa cum sunt toate articolele de pe blogurile mele. Nu dau sfaturi, nu va invat sa-i gatiti, ci va spun CUM sa cautati cele mai bune locatii de unde sa-i haliti.

Asadar:

 

Cei mai buni mititei se gasesc in bombele de pe marginea drumului

 

Unii vorbesc, din acest motiv, despre mititei ca despre o mancare a calatorului. A soferului de cursa lunga, de tir ori de camion.

Este, de asemenea, o mancare specifica targurilor, balciurilor. Nu intamplator, se spune ca cei mai buni mici din Bucuresti se gasesc la Obor. Nu in Centru Vechi, nu in cartierele de lux, ci intr-o fosta (si actuala?) mahala. Cu publicul aferent.

 

Regula generala: luati mititei din localurile unde sunt mancarea principala

 

Deloc paradoxal, regula este valabila si la pizza. Asupra acestui sortiment de mancare voi reveni, ce-i drept.

Ideea este alta: un local unde micul este mancarea principala ori chiar UNICUL, pe langa garnituri, este de preferat unui local cu meniul plin, unde printre altele se servesc si mici. Gurile rele, haterii cum ii numim noi in online, motiveaza intr-un mod rautacios acest lucru: in multe restaurante micii se fac cu resturi. Din acest motiv nu au acelasi gust daca te duci in zile diferite, din acelasi motiv stomacul tau nu este deseori foarte fericit pentru alegerea ta. Shit happens, uneori la propriu.

 

Iubesc acei mititei care NU provin din hypermarket

 

Am fost mai demult intr-un local de pe marginea drumului. Se laudau cu mici si carnati foarte buni. Eu, mare fan al ambelor alimente, am zis sa-i incerc. Sa-i testez. Am mancat, buni dar nu geniali, apoi am intrebat de unde sunt. Mi s-a raspuns sec: micii din Selgros, carnatii din Angst (la acea vreme). Mi s-a spus ca acolo ii gasim pe cei mai buni.

Fara sa neg aceste lucruri, despre micii de hypermarket voi scrie un articol distinct, vreau aici sa subliniez un alt lucru. O optiune personala, insa, nicidecum un adevar prestabilit: imi displac astfel de mici pentru lipsa lor de originalitate.

Mie imi place sa merg intr-un loc si sa mananc niste mici UNICI. Sa stiu ca DOAR acolo gasesc acel gust, acel MIX. Da, conteaza si cum sunt gatiti, conteaza cat de facuti ori de cruzi sunt, conteaza cat de tare este dat focul, nu poti spune ca doi oameni gatesc identic aceiasi mici. Doar ca diferentele sunt minime, mai ales pentru unul ca mine care cere micii mai in sange. Asa-mi plac, asa-i mananc.

Imaginati-va cum ar fi ca TOATE carciumile sa ia mici de hypermarket. In functie de gusturile oamenilor, s-ar opri asupra a 4 magazine mari, drept urmare am avea 4 tipuri de mici prin Bucuresti. Plictiseala maxima!

Am auzit de o chestie interesanta la unul dintre restaurante. Mi s-a povestit si oricum este o chestiune de acum 5-6 ani, de undeva de pe litoral, deci este irelevanta locatia. Mi s-a spus ca unii bucatari de acolo extra condimentau micii din hypermarket. Luai mititei dintr-un hypermarket constantean, pe cei mai putin condimentati, ziceau ei, si le puneau ei condimente. Unul dintre bucatari cica ii lasa si la macerat in frigider 2-3 ore, in condimentele lui. E drept, mancand de acolo pot spune ca acei mici erau MULT prea condimentati. Cu toate astea, alegerea era una interesanta, eu as traduce-o prin sintagma Totul pentru originalitate!

In sens invers, am mancat niste mititei foarte buni undeva in Regie (voi reveni in locatia cu pricina, va povestesc atunci ce e cu ei), unde mi s-a spus ca ei sunt luati de la o macelarie de cartier. Nu neg, macelaria aia poate livra mititei si altor localuri, dar este un minimum de originalitate. Sa nu mai spun ca, daca ar fi sa aleg pentru a gati acasa, as prefera oricand niste mititei luati de la o macelarie. Este, insa, o alegere personala.

 

Apreciez enorm oamenii care mananca mititei in pauza de pranz

 

Urasc fitosii, urasc sclifositii, dispretuiesc oamenii care-si dau importanta. Imi plac, deci, oamenii sinceri, oamenii curajosi.

Cand aud replici de genul Nu mananc mititei la pranz, nu vreau sa miros a usturoi la serviciu, imi vine nebunia. Poate dispretul meu se rasfrange in mod nedrept asupra angajatilor, cand de fapt angajatorul ar trebui sa fie vizat. Poate, insa de multe ori am dreptate.

Am intrebat la un moment dat un amic de ce evita sa manance mititei la pranz, daca i s-a facut vreodata observatie in acest sens. Mi-a marturisit ca nu, ca are colegi care mananca la KFC, doar ca ii e lui rusine. Nu se simte el bine. Ca e o diferenta majora intre a manca mititei la tine acasa si a trebui sa stai cu mirosul ala in colectivitate.

Deci nu sefii sunt de vina, ci angajatii. Fie din pudism excesiv, fie din teama de a iesi in evidenta. Sunt persoane carora le e frica si de umbra lor, oameni care ar vrea sa treaca cele 8 ore de munca fara sa iasa cu ABSOLUT NIMIC in evidenta.

Presupunand ca nu ar trebui sa am ceva cu ei, va zic doar atat: ii apreciez enorm pe cei diferiti, pe cei care mananca un mic cinstit la pranz, pe cei care mananca la KFC inainte sa se intalneasca cu o gagica (si dac-o pupi mancand a usturoi ce?), care mananca shaorma, ca asa au ei pofta, in propriul birou.

 

Micul este mancare de voie buna

 

Nu stiu daca micul are in el vreun incredient magic, unul care sa-ti insufle fericire, care sa te faca sa zambesti, care sa-ti dea energie sa razi, dar vorbesc serios ca nu (prea) am vazut oameni nefericiti mancand mititei. Cum zicea candva Eftimie, micul e mancarea invingatorului. Nutritionistii spun c-ar fi a inconstientului.

Oricum ar fi, este mancare de voie buna. Balciurile in care se gasesc invariabil mititei accentueaza aceasta senzatie.

In sens invers, majoritatea oamenilor care refuza micii, care spun ca nu le plac, sunt usor depresivi. Deseori am spus ca micii ar fi o solutie pentru iesirea din depresie mult mai ieftina decat psihologii. Dar cine sa ma asculte pe mine?

Asadar, astazi, 1 decembrie 2018, deschid noul meu blog de mancare cu un articol despre … mititei. Lucru care n-ar trebui sa mire pe nimeni! La multi ani, dragi romani! Si la multi ani blogului meu cel nou!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *