Marti 4 decembrie merg la Food Bloggers 2018
1 decembrie 2018

Pana sa va vorbesc despre Food Bloggers 2018, trebuie sa va zic o gluma, Habar n-am cat de adevarata este. Ori pentru cati bloggeri este adevarata. Asadar, se spune ca bloggerii merg la conferinte ca sa manance, doar ca de obicei nu au voie sa spuna asta. Drept urmare, vor spune ca merg pentru speakeri si/sau pentru networking (socializare limba corporatist). Food Bloggers este SINGURA conferinta unde nu doar ca ai voie sa spui ca mergi pentru mancare, dar chiar este recomandat s-o faci.
Acum trebuie sa va zic pentru ce merg eu. Pentru CE, nu pentru CINE. Ati citit bine.
Ca sa va spun asta, trebuie sa spun pentru CE mergeam inainte: pentru a vedea cum regulile din bloggingul de mancare pot fi aplicate pentru celelalte nise. Ori pentru nisa generalista. De altfel, tin ca minte ca una dintre conferinte a venit Alexandru Negrea si a vorbit despre noii algoritmi Facebook. Fara sa aduca decat vag aminte despre nisa de food. Regulile Facebook sunt aceleasi in fond.
Acum, la Food Bloggers 2018, pentru ca am intrat pe un teritoriu nou, obiectivele mele sunt un pic diferite. Un pic, nu mult.
Ma duc sa INVAT cum se scrie despre mancare. Ma duc sa DESCOPAR aceasta nisa. Oamenii care scriu aici. Ce-i face pe ei sa scrie. Vreau sa aflu, sunt curios daca-mi va spune vreunul asta, ce fel de audienta au ei. Ce fel de oameni ii citesc pe ei.
Fara sa va spun complet povestea si ideea blogului, o veti afla dintr-un articol viitor, va semnalez doar atat: HalestEMIL, nu GatestEMIL. Concluziile le trageti singuri.
Acum, revenind la gluma initiala, trebuie sa va spun ca are un sambure de adevar. Va spun doar atat: cum vi s-ar parea o conferinta despre mancare la care sa vedeti mancarea doar in poze? Cum vi s-ar parea sa vi se vorbeasca despre mancare timp de 6 ore, iar mancarea sa o aveti voi, la pachet? Ori sa fiti nevoiti sa mergeti la carciuma de vizavi. Ar fi absurd. Ilogic.
CE mancare ar trebui servita la Food Bloggers 2018 ori ce mancare VA FI pe platouri la Food Bloggers 2018 nu am cum sa stiu. Ma astept la o diversitate foarte mare, ma astept la multe deserturi, din alea hypercalorice, nesanatoase, ma astept sa am si inghetata, vremea de afara chiar ma imbie la asa ceva (#pebune), dar ce va fi cu exactitate nu am de unde sa stiu. Stiu, insa, speakerii, pe care-i puteti gasii pe site-ul oficial al conferintei, FoodBloggers.ro. Si stiu ca voi fi prezent, dupa o pauza cam lunga: conferintele precedente s-au suprapus cu niste plecari festivaliere de-ale mele. Acum, insa, in domeniu fiind, trebuie sa fiu prezent. It’s a must, cum ar zice francezul. Care, insa, conform englezei mele de balta, ar trebui tradus E un must. Din pacate, insa, profesorii si traducatorii de engleza pe care-i cunosc ma cam contrazic.
Nu va zic, insa, pentru cine voi merge cu exactitate, care dintre speakeri ma atrage cel mai mult. Va uitati pe lista si stabiliti singuri care (va) pare cel mai interesant.
Va mai zic doar hashtagul oficial, valabil pe toate retelele (Instagram, Facebook, Twitter): #FoodBloggers18
Acum gata cu vorba. Ziceti-mi cu cine ma vad la Food Bloggers 2018? Sa ma initiati si pe mine, ca p-acolo voi fi … boboc. Un bobocel in ale food bloggingului #cumarveni 🙂