Romanii sunt obsedati de sarmale! Sarmaua – o mancare supraevaluata!

Romanii sunt obsedati de sarmale. M-am convins de asta in multe randuri si ma conving de asta zi de zi. Sarmale mananca atat tinerii (nu stiu sa va spun o varsta minima, dar e posibil ca unii romani, ardeleni, olteni, moldoveni ori munteni, sa le dea celor mici sarmale de la cele mai fragede varste), cat si batranii. Sarmale mananca atat muncitorii, cat si coporat(r)istii. Atat studentii, cat si pensionarii.

Mananci sarmale atat la nunta si botez, cat si la inmormantare. Atat la un eveniment trist, cat si la cele (chipurile) vesele. Mananci sarmale atat de Craciun, cat si de Paste (chiar daca, oficial, de Paste se mananca miel si nu porc).

Romanii sunt ATAT de obsedati de sarmale incat au inventat si acele chestii incerte numite sarmale de post: fie cu soia, fie cu ciuperci si orez. Aceste sarmale de post au fost inventate pentru parastasele ce au loc in post, insa au fost repede adoptate de catre hipsterii vegetarieni, care trebuie sa aiba si ei poze pe Facebook si Instagram cu sarmale. Fara sarmale de unde sa-ti vina like-urile?

Acum, trebuie sa va spun ce am EU cu sarmalele si de ce NU imi plac mie. Si o luam pe rand.

Intai si intai, aspectul important, fundamental: sunt o mancare seaca. Nu am zis si nu voi zice niciodata proasta, necomestibila. Nu voi spune in veci ca-mi DISPLAC sarmalele. Ca le urasc. Ca nu le suport mirosul. Este doar o mancare seaca, supraevaluata, asemanatoare multor salate ori ciorbe. Nu mananci de fiecare data o ciorba pentru ca-ti place, ci mananci ciorba pentru ca stii ca asa e mai sanatos. Ciorba de legume nu e neaparat BUNA, ci este mai mult UTILA.

De altfel, cam orice carne FIARTA mi se pare seaca. E drept, sarmaua poate fi pusa si la cuptor, caz in care gustul nu este (mult) diferit. Este o carne fiarta si are gust de carne fiarta, oricat de bine condimentata ar fi ea.

In al doilea rand, strict legat de aspectul anterior, sunt socat de importanta pe care unii o dau acestor sarmale. Sa ne intelegem: sarmalele nu sunt usor de facut (sunt migaloase, trebuie infasurate, e de munca la ele) si nu sunt nici usoare. Nici macar cele de post/vegetariene nu sunt chiar dietetice. Drept urmare, toti fanii sarmalelor fac ceva sacrificii, dietetice, de timp ori de bani, pentru a le manca. Pentru a le savura. Si inca nu am inteles de ce.

Cunosc nu putini oameni care fac pauza de dieta pentru cateva sarmale. As putea intelege sa faci acest lucru pentru multe altele, dar pentru … SARMALE?!

In al treilea rand, este vorba despre o chestiune psihologica. Dispretuiesc nuntile mai mult decat oricine, la fel si botezurile, iar inmormantarile nu au fost, nu sunt si nu vor fi niciodata placute pentru nimeni. Drept urmare, numitorul comun al acestor 3 evenimente sunt acest preparat-minune. Daca dispretuiesc evenimentele in sine, luate separat, va dati seama ca numitorul lor comun din punct de vedere gastronomic, sarmaua, nu are cum sa-mi placa, psihologic vorbind.

Repet: nu o urasc, nu am efectiv ceva cu ea. Doar ca nu-mi va face niciodata pofta o sarma. Multe chestii imi fac pofta, deseori, desi sunt full, ma strofoc sa mai bag ceva in mine doar pentru ca altcineva infuleca langa mine. Poti, insa, manca linistit sarmale langa mine, nu-mi vei face in veci pofta.

De altfel, nu mi-am cumparat niciodata sarmale de la un restaurant, indiferent de perioada anului in care am mers. Intr-un an, in 2016, am mers la Iasi imediat dupa Paste. Multe restaurante de pe acolo ma imbiau cu sarmale moldovenesti, ceva ce trebuia musai testat. Nu si din punctul MEU de vedere, care am preferat multe alte preparate, moldovenesti sau nu, fara sa am nici pofta si nici macar curiozitatea de a gusta celebrele sarmale moldovenesti.

Si, ca sa vedeti cat de paradoxal sunt, de fapt, cat de mult conteaza aspectul psihologic, imi place orezul cu ciuperci, in diverse combinatii (nu doar clasicul pilaf cu ciuperci, ci si orezul curry cu ciuperci, versiunea asiatica deci), imi place varza a la Cluj (tot varza cu carne, dar in alte combinatii) si imi place si soia pusa peste orez (orez chinezesc cu sos de soia).

De mancat, mananc sarmale: rar si (aproape) obligat. Le mananc la nunti si botezuri, in rarele cazuri cand, printr-o aliniere ciudata de astre, reusesc sa fiu convins sa calc pe acolo, le mananc la inmormantari, cand oricum nu pot manca nimic cu pofta din cauza evenimentului in sine, le mananc de sarbatori, dar maximum 2 pe sezon.

De fiecare data cand mananc sarmale, incerc sa-mi dau un reset mental, inchid ochii si iau prima imbucatura. Incerc sa fac abstractie de ce stiu eu despre sarmale, incerc sa evit asocierile mentale cu evenimente neplacute. Incerc sa fac abstractie de imensele turme de oameni care le idolatrizeaza. Incerc, chiar am bunavointa necesara, imi doresc ca din acel moment, din acel an, gusturile mele sa se schimbe si sa inceapa sa-mi placa sarmaua. Macar un pic. Macar un pic mai mult decat pana atunci.

Rezultatul este acelasi: o mancare seaca, una care nu contine nimic care sa ma dea pe spate, pe care o mananc obligat si de foame. Si nu doar GUSTUL este sec: mirosul nu-mi spune nimic, iar aspectul este cat se poate de banal. Nimic, dar absolut nimic care sa ma atraga. In mintea mea, asociez sarmalele cu mancarea sanatoasa, desi nici macar sanatoase nu sunt. Nici macar aceasta minima calitate nu o au.

Ulterior, desi mi-am dorit acel reset mental, imi amintesc tot ce deja stiu despre sarmale. Restul deja stiti … Este istorie #cumarveni

Cum deja am zis, nu mi-am comandat niciodata sarmale la restaurant, indiferent cat de fitos ori de cartier ar fi fost el. Si desi unul sau altul dintre prieteni imi tot soptesc restaurante bune, unde cica ar fi sarmale excelente, fara sa-i condamn ori sa-i contrazic pe acesti prieteni, nu ma vad in viitorul apropiat mergand la un restaurant cu gandul de a manca sarmale. Pur si simplu NU!

In final, trebuie sa va reamintesc celebra vorba Gusturile nu se discuta si, chiar daca asteptati Craciunul pentru a manca sarmale, va cer doar sa nu dati cu pietre. Pur si simplu un mare gurmand (si la propriu, si la figurat) care mananca aproape orice nu haleste sarmale. Si nici piftie, dar asta este, la figurat, o alta mancare de peste. Un alt subiect, pe care PROBABIL il voi aborda cu o alta ocazie.

9 Replies to “Romanii sunt obsedati de sarmale! Sarmaua – o mancare supraevaluata!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *