Oana Bonu: Copilaria mea are gust de mere si de cartofi

Dupa cum chiar ea spune, Oana nu este la primul articol pe blogurile mele. Si, asa cum tot ea spune, nu este nici ultimul. Asadar, fara alte introduceri, va las sa vedeti de ce copilaria ei are gust de mere si de cartofi. Oana, ai legatura:

Am stat multa vreme sa ma gandesc ce povesti legate de mancare as avea de impartasit cu voi, la rugamintea lui Emil de a scrie un guest post pe acest blog, care nu este un blog despre retete, ci despre relatia pe care o avem noi cu mancarea.

Daca stai sa analizezi putin filmele sau serialele – o sa observi ca foarte multe intamplari au loc in jurul mesei. Cel putin in serialul Teoria Big Bang – parca oamenii aia nu fac nimic altceva decat sa manance.

Cumva in era asta a vitezei mesele in familie sunt putine si rare – cu ceva exceptii in perioada concediilor sau de sarbatori. Eu si cu sotul meu nu prea ne sincronizam sa mancam impreuna – poate doar in weekend, dar nici atunci toate mesele. Nu e o problema, asta e situatia, insa atunci cand eram copil lucrurile stateau destul de diferit.

Atunci cand sora mea era inca eleva si nu plecase la facultate stiam ca pranzul in familie are loc atunci cand vine ea de la liceu – era momentul in care ne strangeam cu totii in jurul mesei de la bucatarie si mancam. Fiind stangace, pozitia mea la masa era una problematica – trebuia sa stau de asa natura incat sa nu lovesc cu cotul pe nimeni, problema existentiala de-a lungul intregii mele copilarii.

Mama gatea mult si gustos – ciorbe, mancarica de tot felul, multe placinte si prajituri. Insa si lucra foarte mult, asa ca uneori existau perioade de cateva zile in care nu prea mai aveam ce mancare gatita sa punem pe masa si improvizam cum puteam.

Am devenit experta in a merge pe la cuibare in cautare de oua proaspete pentru omleta sau ochiuri, iar drumurile in gradina cu zarzavaturi erau zilnice – salata verde, marar, ceapa verde – toate acestea erau alese cu grija si transformate in salata delicioasa.

Tata nu a avut niciodata vreo pasiune pentru bucatarie – in afara de incalzit mancare si de niste ocazionali cartofi prajiti nu facea mare lucru. Insa pregateste cea mai buna cafea la ibric si cel mai bun compot de mere.

Noi nu prea aveam meri in gradina care sa faca fructe, ci mai mult de decor, insa pomii unora dintre vecinii nostri erau mai rodnici, iar noi faceam rost de mere de la ei. Pe cele frumoase le alegeam cu grija, le puneam in ladite si le lasam undeva in beci sau intr-o camera mai racoroasa, pentru ca tineau cateva luni bune, iar cele mai mici sau care incepeau sa se strice erau tocmai bune pentru compot!

Tata le lua tacticos, le spala, le curata, le taia in cubulete si le punea la fiert, el stie cat si cu cat zahar. Mai apoi tinea oala respectiva pe soba, iar compotul ramanea caldut si delicios.

Nici bunica nu prea era experta in bucatarie, a ars multe oale si a facut multe mancaruri fara gust, pe care porcul din gospodarie era nevoit sa le manance. Insa de la ea am invatat sa fac perpalaci (cred ca este un regionalism, nu am mai auzit denumirea in alta parte), varianta taraneasca a chipsurilor de cartofi.

In camera ei avea o soba cu plita, pe care tinea tot timpul un tuci cu apa, pe care o transforma in mamaliga atunci cand avea chef (adica destul de des) si niste caramizi (erau tocmai bune sa-ti incalzesti picioarele cand iti era frig). Insa atunci cand mergeam la ea scotea unul – doi cartofi de prin vreo plasa, ii taia feliute subtiri si ii aseza pe plita incinsa. Dupa cateva minute ii intorceam pe cealalta parte, iar cand erau fripti suficient ii mancam cu multa sare. Evident ca nu aveam rabdare sa se raceasca si ma frigeam de multe ori, insa gustul acela mi-a ramas intiparit in memorie si acum, la mai bine de sase ani de cand bunica nu mai este.

Eu sunt Oana, om de comunicare pasionat de blogging de vreun deceniu, iar cel mai recent blog, de care ma si ocup la modul serios, este CityFemme.com. Articolul Copilaria mea are gust de mere si de cartofi NU este primul guest post pe unul din blogurile lui Emil, avand pana acum 2 la activ (pe blogul de carte si pe cel de fotbal). Sper sa nu fiu nici la ultimul. 😊