Stejarului nr 57 – o surpriza placuta
24 iunie 2020
UPDATE: Stejarului nr 57 se afla IN BUCURESTI. Puteti intra si pe pagina lor de Facebook (site nu au) pentru mai multe detalii!
Stejarului nr 57 este un local situat, in mod surprinzator, pe strada Fildesului nr 2. Stiu ca suna ca o adresa, Dianei 4 a fost primul meu gand, insa lucrurile sunt un pic mai nuantate. In acest caz, lucrurile stau in felul urmator: fosta denumire a strazii perpendiculare (caci acest local se afla pe colt) este Strada Stejarului. Probabil locatia se afla, neoficial, la adresa Stejarului nr 57, avand o alta intrare candva. Ma rog, ideea este ca atunci cand bagati Stejarului nr 57 pe GPS, sa nu va mirati daca va arata Fildesului 2. Nu este nicio eroare.
Acum, sa va zic pe scurt cum am ajuns acolo: eu caut carciumi de cartier, cat mai aproape de locul in care stau. Pana aici eu am facut, PE JOS, fix 30 de minute. De ce pe jos? Pentru ca vreau sa evit cat pot mijloacele de transport in comun, motivul fiind celebra BOTNITA. Nu intru in detalii, voi detalia in viitorul apropiat inclusiv o chestie legata de carciumile de cartier. Relevant este faptul ca am 2 amici (un cuplu; un el si o ea, sa ne intelegem) care locuiesc in zona, el stiind, auzind de acest local (fara sa-l fi vizitat). Am zis sa-l testam.
Nu stiam, deci, nimic despre el. Nu fusesem, nu cunosteam pe nimeni care sa fi fost. Asa ca tot ce scriu mai jos este bazat strict pe experienta proprie.
Intai si intai, Stejarului nr 57 este un local foarte … ieftin. Halba de bere (Ursus) este doar 6 lei (se poate si mai ieftin, tocmai baui azi cu 5 lei, dar na, tot ieftin mi se pare, iar atunci cand am fost noi am prins si o promotie misto: prima halba e din partea casei. Stiu, multi sunt paranoici, nu vor sa bea bere la halba in perioada asta. Eu, dimpotriva, ador berea la halba si eu as bea halbe cam peste tot. Si nu datorita/din cauza pretului, sa ne intelegem. Iar preturile mici se pastreaza si la mancare, deci nu e acel tip de local care te atrage cu bautura ieftina ca sa recupereze la mancare (sau invers).
In al doilea rand, Stejarului nr 57 este o carciuma de cartier mai izolata. E pe colt, la intersectia a doua strazi, insa nu sunt strazi foarte circulate. Nu au tramvai si autobuz oricum, deci nivelul de zgomot este scazut. Si tot legat de zgomot, au si muzica data incet, numai bine sa stai de vorba cu niste prieteni. Ori sa te filmezi si sa te pui pe Youtube :)) Eu le-am facut pe ambele! Mai jos este clipul filmat acolo (cel despre cafea). Articolul care completeaza acest clip a aparut pe blogul blond.ro.
Acum ajung la partea importanta: la mancare. Pentru ca am stat mai mult, am avut timpul si foamea necesare sa testez doua produse. Le-am mancat la interval de vreo 3 ore. Si nu, nu am testat vreun desert.
Incep cu burgerul, unul dintre cei mai buni mancati anul asta: Triple cheeseburger, venit cu o portie serioasa de cartofi prajiti. Pretul de 27 de lei, dar si calitatea acestor produse ma fac sa-mi doresc sa revin acolo. Incerc sa fiu scurt: cartofii prajiti sunt … naturali, o raritate chiar si prin carciumile centrale. Stiu, laud o normalitate, dar asta e.
Legat de burger, va bag intai poezia clasica: nu e deloc mancarea mea preferata, drept urmare nu sunt specialist in burgeri. Nu-i evit, doar ca nu am mari pretentii de la ei. Burgerul e o mancare cinstita, care trebuie sa fie corecta la pret si sa tina de foame. Nu este o mancare care sa fie cu adevarat geniala. Repet, din punctul MEU de vedere.
Si nu caut burgarii prin oras. De fapt, aproape de fiecare data cand am luat burgeri am facut-o pentru ca pur si simplu imi faceau cu ochiul. Despre acesta nu pot spune decat de bine: suculent, serios ca dimensiuni, cu o carne foarte buna si cu o branza excelenta. Isi merita renumele si cu siguranta isi merita si banii.
A doua chestie mancata, care a fost prima in ordine cronologica, a fost o portie de paste Arrabiata. Pretul: doar 18 lei. Iar pastele au avut un singur defect: prea putine. Ma rog, nu va uitati la mine, eu in general ma plang ca pastele nu-mi ajung. Nu d-alta, dar daca-mi ajungeau nu mai luam burgerul. Ma rog, ele-s excelente la gust, indeajuns de picante incat sa le simt si eu iuteala, insa indeajuns de putin picante incat sa simt si alte arome. Exact ce trebuie. Si par paste facute pe loc, nu cumparate la punga din supermarket si preparate ulterior acolo.
La modul general, singurul lucru care mi-ar putea lipsi in acel local este un televizor. Nu mi-a lipsit duminica, atunci cand i-am vizitat, ci zic la modul general. Caci dac-ar avea si televizor, as merge si pe la cateva meciuri importante. Sau poate intentionat nu vor sa puna, pentru a nu atrage publicul microbist, mai galagios de felul sau.
Ce mi-a mai placut la Stejarului nr 57? Pai servirea, caci despre ea mai trebuia sa vorbesc. Aici recunosc ca-s un pic mai pretentios. Pe de-o parte, nu-mi plac localurile unde astept 20 de minute sa vina chelnerul la mine si eventual inca vreo 20 sa-mi vina o alta bere, insa dispretuiesc la fel de mult si carciumile, de obicei de fite, unde sunt sufocat de chelneri. Aici era echilibrul perfect: chelnerita venea doar cand o chemam eu si era extrem de prompta cu comanda. Exact cum trebuie sa fie din punctul meu de vedere.
Stejarului nr 57 este per total un loc de bifat, mai ales daca stai in zona. Cand o reveni totul la normal, as fi curios sa merg si inauntru. Momentan, tot ce vedeti mai sus este legat de terasa acestui local. Si ca sa intelegeti cum e cu muzica data incet, in multe momente terasa de vizavi, Corner Pub (ceva de genul) parea ca are muzica mai tare. Adica noi auzeam mai tare muzica de vizavi. Acum na, poate preferati o muzica mai tare, o atmosfera mai electrizanta, nu zic, uneori si eu imi doresc asta. Dar daca vreti liniste, un local ieftin, cu servire buna si mancare excelenta, Stejarului nr 57 este o alegere foarte buna. Pacat ca nu-l descoperisem pana acum 🙂
In ce oras, bre?
Bucuresti 🙂 Fac update, sa stie lumea