Don’t cry for me, Argentin!

Prima oara am fost in Argentin cand eram anul 2 de facultate. In cazul meu trebuie sa precizez: anul 2 al PRIMEI facultati. Adica aproximativ 2006-2007. Pana atunci nu mai fusesem. Cumva imi era rusine, Argentin era un reper.

Prima oara am fost acolo cu un coleg de facultate. Tin minte si acum ca imediat dupa ce am dat pe gat jumatate de halba, prima inghititura e tot timpul cea mai consistenta, el a inceput sa-mi spuna cum in Argentin bea doar din sticla, caci in urma cu ceva timp a baut din pahar si a facut afta. I se umflase atat de rau limba ca a doua zi, la o petrecere, nu a putut saruta nicio gagica. Eu, vrand sa ma imunizez, m-am dus sa mai imi iau o halba. Cui pe cui se scoate.

Ma rog, eu am tot baut halba de acolo, nu am patit nimic. Fie sunt eu mai rezistent, fie a fost un accident, fie omul facuse afta din alt motiv. O luase din alta parte.

In anul 3 de facultate am mers acolo cu 3 colege. Initial vrusesem sa merg doar cu 2, dar o a treia s-a autoinvitat. N-am putut s-o refuzam, desi eu as fi vrut sa fac asta. Facultatea de sociologie este undeva pe Schitu Magureanu, pe jos faci cam 15 minute pana in Argentin. Tin minte ca era luna ianuarie, era destul de cald pentru luna aceea, dar frig pentru unii. Pentru unele. In acest caz, pentru a treia dintre ele. Am mers noi pe jos 15 minute, timp in care aceasta colega ma tot intreba cat mai avem, caci ii este frig. Cand a vazut ce este acolo, inauntru, a zis enervata Hai afara.

Dar cel mai misto a fost cand am comandat. Celelalte 2 colege au ramas la masa, punandu-ma pe mine sa le iau ce imi iau si mie. Pe atunci descoperisem berea Ciucas in Argentin. La pret era cam ca halba, dar era la sticla. Si, sincer sa fiu, mi s-a parut tot timpul decenta. Deci stiam ce sa iau, banii ii aveam la leu, deci dura putin. Insa m-am dat cavaler si am lasat-o pe cealalta colega sa comande prima. Ma rog, nu chiar cavaler, doar anticipasem ce urma.

Dialogul a decurs in felul urmator:

– Santal de portocale rosii aveti?
– Nu.
– Prigat nectar de piersici?
– Nu.
– Dar ce sucuri aveti?
– Cola si fanta. Si apa minerala.

Eu radeam isteric. Dar da, exista in aceasta lume oameni care merg in Argentin sa bea suc. Probabil aceiasi oameni care merg la McDonald’s pentru o salata. Ori care merg la curve pentru o imbratisare.

Ca sa-mi fac curaj sa mananc in Argentin mi-au trebuit cativa ani. Ulterior am inceput sa merg des la Godot, asa ca Argentin era popasul meu dinaintea unui spectacol. La Godot berea era scumpa, beam si acolo, nu-i vorba, insa parca mergea una rapida in Argentin.

Mi-a placut dintotdeauna localul acesta, Argentin, pentru ca era locul care aduna cea mai pestrita clientela: erau deopotriva betivi care se scotoceau prin buzunare pentru bere si oameni cu multi bani; intelectuali, dar si oameni aproape analfabeti; studenti de peste tot, nu doar de la Spiru Haret si Ecologica, cele mai apropiate institutii de invatamant superior; era si profesori, cica „marele” George Pruteanu venea pur si simplu sa admire privelistea si sa bea o bere.

Mi-a placut si atmosfera. Pentru cine a fost acolo stie specificul terasei: NO MUSIC! Poate din acest motiv veneau acolo deopotriva rockeri, manelisti, clubberi si cine stie ce alti fani ai muzicii. De acolo se duceau care incotro, unii in club, unii acasa, unii in alte baruri unde continuau procesul de alcoolizare.

Scriu acest articol pentru ca acum 2 zile am aflat o veste trista: Nea Vasile, barmanul din Argentin, a incetat din viata. Stiu, veti spune ca era un barman ca oricare altul, ca n-ar trebui sa scriu atatea randuri. In fond, nu am schimbat prea multe cuvinte cu acest om de-a lungul timpului.

Ultima fraza este adevarata, insa Nea Vasile era special. Era TOT TIMPUL acolo, de cand se deschidea pana seara la 10-11, cand se inchidea. Stiai ca daca mergi in Argentin il vezi pe el. Culmea, nu era el patronul, asta am aflat mult mai tarziu, dintr-un articol din VICE. Eu chiar aveam impresia ca el este patronul, oricum SEFUL de acolo el era.

Imi va fi greu sa mai merg pe acolo. Nu ca omul imi era prieten, nu ca as fi primit vreodata ceva de la el, ci pentru ca imi voi aminti de el. Nu voi mai avea aceeasi placere, atmosfera va fi alta.

Iar legat de schimbari, am fost de mai multe ori la carciuma de langa, de la subsol, unde se si mananca. Mancare buna, nimic de zis. Insa aia este o carciuma CA ORICARE ALTA. Ieftina, buna, in centrul vechi, dar nu are farmecul Argentinului.

Apropo de Argentin, atunci cand s-au redeschis terasele, insa carciumile nu putea fi deschise in interior, am auzit multi prieteni spunand: peste tot va fi ca-n Argentin. Lucru complet fals: de fapt NICAIERI nu e ca-n Argentin. Chiar daca acest lucru trebuie privit deopotriva ca ceva pozitiv ori ceva negativ.

ps: Am uitat sa va spun de titlu. Are o istorie aparte pentru mine. Am fost prin 2009-2010 in Argentin cu un prieten. Eram grabiti si nemancati, asa ca ne-am ametit repede. Nu mai stiu UNDE am fost apoi, insa stiu ca era undeva unde se auzea un radio. Un radio unde se dadea o muzica un pic mai veche, dar nu foarte veche. Ne luam noi inca 2 beri (parca Argentinul se inchisese) si pana sa vina berea se aude melodia Madonnei. Doar ca si eu, si acel amic, acel coleg care m-a dus prima oara acolo, intelegeam Argentin si nu Argentina. Pe bune ca aveam impresia ca este o melodie care ne este adresata. Nu ca eram singurii clienti, erau destui plecati din Argentin. Ideea este ca mult timp dupa nu mai ziceam Argentin, ci pur si simplu intrebam Don’t cry for me, Argentin? In plus, atunci cand din greseala auzeam melodia in cauza ne gandeam de cat timp n-am mai vizitat Argentinul. Acest din urma reflex mi-a ramas pana azi.